Onlinere, se pregătește ceva!



Social Media Summit este un eveniment care a intrat în conștiința online-ului românesc altfel decât celelalte evenimente. Este singurul eveniment online „de firmă” care nu a început în București. Mai mult, Social Media Summit a fost gândit de la începuturi, cred, ca un eveniment plimbător.

Și s-a cam plimbat, ce e drept: Iași, Timișoara, Cluj, Sibiu, tabere… Dar asta a făcut ca așteptările pentru când oi ajunge la eveniment (că el s-a plimbat pe alte drumuri decât mine) să fie cu atât mai mari. Și, dacă mă iau după program, și organizatorii s-au gândit că evenimentul de-l vor face în capitală va trebui să fie așa … mai special.

Bref, am citit că vine Social Media Summit înainte de mărțișor și mi-am zis că dacă e așa și mai e și gratis la participare să-mi încerc și eu norocul. Și am fost acceptat, cum spun în dreapta ecranului de ceva vreme mișc organismul, mulțumesc.

Chestiunea cea mai importantă pentru mine, însă, este că o să mișc părțile componente cu scopul de mișca mintea în timp ce stau pe scaun. Iar motive să mișc mintea am: vezi în program cam care sunt subiectele și cine sunt oamenii pregătiți să vorbească.

Mă duc după două lucruri: profesional aștept în special primele două conferințe, despre succes în social media și implementarea de strategii. Vreau să învăț, vorbitorii sunt oameni care au făcut câte ceva, am cum, de unde și de la cine. Întrebarea este, firesc, dacă (mai) am și cu ce…

Sper, oricum, să nu fie discursuri exclusiv motivaționale, pentru companii, deși și ele pot să trimită oameni. Și ar fi bine să o fi făcut sau să o facă acum, la final. Dar tocmai d-aia vreau discursuri reale, despre evenimente și campanii, și cu bune, și cu rele.

Personal vreau să aflu și cum arată blogosfera (și la raport, care cred că e cam gata acum, și la bani, care am impresia că încep să intre acum) și ce mai meșterește ZeList-ul.

 

Și mai am o întrebare: ăla mare, negru, rău vine oare? Că l-am văzut pe lista de vorbitori dar nu mi-a sărit numele lui în ochi citind programul. Că dacă vine vreau să mă uit și eu lung ca ardeleanul la turnul Eiffel, să văd dacă chestia asta chiar există. :)

 

Deci, echipa Biz, v-ați luat o sarcină interesantă. Și grea. Și, până una alta, se pare că o duceți la capăt cu succes. Câte evenimente cu atâția oameni cunoscuți se mai întâmplă la noi? Plăcut e și pentru mine, că zilele viitoare trebuie să mă pregătesc de eveniment. ;)

 

Du vorba

 

Tags: , , ,




Comments: 1

Leave a reply »

 
  • [...] acceptul revistei Biz, am ajuns și eu, așa cum îți povesteam, la Social Media Summit București. Prima ediție capitală a evenimentului (na, că dau cu nasul [...]

     
     
     
  • Leave a Reply
     
    Your gravatar
    Your Name
     
     
     

    Subscribe without commenting