Trei cu omăt pe ele: cetățenești, filosofice și de afaceri
Zăpada care cade alene, avertizarea venită și privitul în jur în București îmi trezesc trei reacții de anotimp: una cetățenească, de a înjura, una filosofică, de a vedea cât de nesusținută e decizia de a nu scoate omătul din oraș, și una de afaceri, de a specula situațiunea. Mă gândesc să le împărtășesc și cu tine, că-mi ești drag.
A. Cetățenește
Când inaugurați stadioane cumpărate la suprapreț, nu vă gândeați că zăpada care o să vină este atât de puturoasă încât nu aveți voie să o aruncați în râu și, deci, trebuie să vă pregătiți cu un spațiu corespunzător? Sau sperați că nu o să vină zăpadă? Sau că o să vină atât de curată încât o să putem să o punem ornament la tort? V-ați trezit să go green când suntem sub troiene?
B. Filosoficește
Să fac puțină etică aplicată, că d’aia m-a ținut mama la școală. Dar fac doar puțină, pe scurt, să nu te plictisesc.
Avem o obligație de a întreține mediul și de a nu polua. Obligația aceasta, în funcție de școala în care îți place să te regăsești, este născută din dreptul celorlalți locuitori ai planetei (inclusiv ne-oameni) de a li se respecta habitatul sau este o obligație născută tot din dreptul oamenilor de a se bucura de un mediu cât mai nealterat.
În același timp, însă, noi oamenii avem și un drept la o viață decentă, care include aprovizionarea, asigurarea condițiilor să nu suferim inutil. În funcție de școala de gândire, este un drept natural, dat de însăși condiția de om, sau este un drept social, rezultat din contractul original prin care am renunțat la statutul de ființe individuale și ne-am asociat în haite.
Ce se întâmplă iarna în București? Avem un conflict de drepturi, clasic și deloc revoluționar. Dreptul nostru la o viață decentă este în conflict cu dreptul nostru la un mediu curat sau cu dreptul animalelor și plantelor la protejarea mediului lor. Cu alte cuvinte, administrația se confruntă cu două obligații pe care nu le poate satisface simultan:
- obligația de a curăța orașul
- obligația de a păstra mediul curat.
Administrația noastră susține că alege să respecte a doua obligație. Apar, extrem de evidente, două probleme cu această alegere.
Prima problemă este că administrația a ales mediul în detrimentul cetățenilor sau, ar zice altă școală de gândire, a ales că dreptul la mediu este superior dreptului la civilizație al cetățeanului. Ceea ce, în oricare variantă, este o alegere în primul rând stupidă (îți trebuie civilizație ca să te poți bucura de mediu) și în al doilea rând discreționară, deci nedemocratică (nu a întrebat populația ce alege dintre cele două drepturi).
A doua problemă e și mai frumoasă: administrația, de fapt, nici măcar nu protejează mediul. A arunca zăpada undeva (în râu sau pe câmp) pare să însemne distrugere. Dar acest lucru nu este echivalent cu a susține că a lăsa zăpada pe stradă protejează mediul, zăpada este toxică și dacă e lăsată pe stradă. Ok, nu pentru râu sau pentru câmp, dar pentru habitatul de oraș.
Deci, administrația, de fapt, a ales prost și nu a rezolvat nicio problemă.
Dacă am fost neclar, zi-mi în comentarii ce nu ai înțeles.
C. Afacerește
Dacă tot ne bucurăm de zăpadă în oraș și nici nu știu de cineva să fi văzut potențialul de afaceri, am strâns o echipă cu care oferim servicii pentru auto-misses in distress.
Deci, domnișoarele singure, neajutorate și posesoare de mașini sub zăpadă sunt invitate să apeleze numărul nostru de urgență pentru servicii de deszăpezire.
De asemenea, tinereii cu lopată, racletă și chef de a le mânui sunt invitați să lase mai jos un CV și vor fi contactați în cazul în care echipa existentă nu face față comenzilor primite.
Organizarea afacerii e simplă: profiturile se împart egal între membrii echipei, invitațiile la ceai/disco/clar-de-lună de la domnițe sunt beneficii individuale, exclusive ale musculoșilor care le primesc.
