Civilul în politică

Am o reținere în a scrie despre subiect pentru că prea mulți îl abordează. Găsești analize despre plecare lui Arafat din Ministerul Sănătății, despre eroarea lui Băsescu în relația cu „creatorul SMURD”, mai puțin despre eroarea lui Arafat. Căci nici simpaticul domn nu e ușă de biserică și cine l-ar suspecta de vreo naivitate ar da, el însuși, proba naivității supreme.

Domnul doctor ajunsese pe o poziție înaltă în administrație acceptând compromisuri. Domnul doctor a creat SMURD acceptând compromisuri. Domnul doctor fusese sărit din niște scheme tot datorită unor compromisuri. Să vină acum să vorbească despre inacceptabilitatea compromisului nu e decât aruncat de praf în ochii publicului.

Nu poți funcționa în poziție de decizie în administrație decât pe bază de compromis. Acesta este instrumentul principal al deciziei politice raționale, întrucât întotdeauna și oriunde leșurile sunt mai puține decât vulturii. Trebuie să înveți să dai ca să primești. În lunile petrecute până acum domnul Raed Arafat a făcut compromisuri.

Problema, de fapt, este că a fost păcălit. Domnia sa încearcă să fie un domn și să nu spună asta, să vorbească de lege și nu de oameni. Argumentarea sa nu poate fi decât strâmbă, pentru că se pune în situația curvelor care se plâng că peștele are și alte curve și nu le este fidel. De fapt, domnul Arafat a fost dus de nas permanent.

Domnia sa a ajuns în Minister sperând că va obține ceva; nu pentru sine – acesta este diferențiatorul față de majoritatea clasei noastre politice. A fost dispus să își pună imaginea sa publică în joc și asta a fost parte din schimbul asupra căruia s-a înțeles cu angajatorii săi. Să ne amintim cazurile când la diverse tragedii din sistem apărea Raed Arafat.

Cu venirea sa Ministerul a câștigat luni bune de relativă liniște. Presei i-a luat mult până să-l pună și pe Raed Arafat la zid, laolaltă cu problemele sistemului. Erau gândaci la spitalul din Coșcoroveni și afla presa? Se duce Arafat acolo. Ce îl întrebau ziariștii? „Ce veți face aici, domnule subsecretar de stat? Ce măsuri veți lua?”

A trecut multă vreme până când să fie luat și el la rost pentru cauzele întâmplărilor. Și, așa, autoritățile scăpau de multe din întrebări. Sigur, ele apăreau apoi, scrise în editorialele făcute din redacții, de la sute de kilometri. Dar, direct, o perioadă bună, nimeni nu l-a întrebat. Și acesta a fost câștigul Ministerului, care a dus-o înainte cu situația groaznică din sistem.

Această stare nu putea, desigur, să dureze la nesfârșit. Mai timid la început, mai puțin despre minister inițial și mai mult despre directorii de spitale, presa a început să-l ia la întrebări. I s-a dus perioada de armistițiu, i s-a consumat resursa de imagine. A început să fie perceput din ce în ce mai mult ca om din sistem, dispărând imaginea de creator de servicii.

Domnul Arafat a simțit-o. Îți spun că nu e plăcută prima scatoalcă luată, mai ales când e pentru alții; știu cum e… Nici a doua, nici a treia ș.a.m.d. Și vine momentul când te duci la respectivii alții și le ceri să se țină de partea lor de înțelegere. Le amintești ce ai făcut tu și îi întrebi ce fac ei.

Problema domnului Arafat a fost că nici ceilalți nu sunt proști. Și ei știu ce înseamnă erodarea imaginii și relațiilor; dacă nu știe Președintele Băsescu cel mai bine asta, atunci cine? Și ei sunt capabili să vadă ce se întâmplă cu imaginea doctorului Arafat. Înțelegerea între ei nu este una scrisă, așa că nu au nicio obligație să își respecte partea lor de pseudo-contract.

De aici drumul e simplu – Arafat își dă seama că a fost dus cu vorba, încearcă să mai scoată ce se poate. Președintele știe o rețetă brici: oricine nu văslește e balast și când vaporul dă semne că ia apă arunci balastul.

Nu s-a întâmplat nimic deosebit cu domnul Raed Arafat. A fost doar încă unul din cei care au crezut că ceva se poate schimba în sistemul politic. Soarta lor este:

• fie devin politicieni a căror valoare umană e distrusă de mașină
• fie sunt consumați și expulzați.

Politicienii nu par să fi fost capabili să înțeleagă în anii cei mulți în care au aplicat această soluție că un civil criticat public este, totuși, acceptat ca partener de discuții de către cei care îl critică. Și că, prin chiar această acceptare, are încă o valoare reziduală pe care clasa politică încă o poate folosi.

Au aplicat șablonul pe care l-au învățat în viața lor, căci altul nu știu: te-ai consumat, ți-a ars tot fitilul, gata, altă lumânare. Acesta este eternul priveghi al clasei politice.

Întâmplarea cu domnul Arafat nu este deloc extraordinară. E doar un fraier, cum au mai fost alții. Diferența este dată acum de mărimea fraudei. Schema nu e decât celebra fraudă nigeriană, că doar n-or avea politicienii imaginația necesară să inventeze o schemă nouă…

Tags: politice