Surfing – adică să te urci și tu pe val. Etică online, din nou.

Uneori mi se întâmplă să fac publice predicțiile minții mele… Așa a fost și despre subiectul care, ulterior, s-a dovedit a fi subiectul săptămânii.

Nu cu plăcere am observat că am avut dreptate – a fost o avalanșă de regrete in online-ul ultimelor zile. O mulțime de oameni regretă o dispariție anunțată cu ceva timp în avans. Și o regretă pentru că vorbim de un om care „a schimbat lumea”…

Nu ai cum sau de ce să comentezi regretele oamenilor. Dar când vorbim de exhibarea publică a lor, mă întreb câte din aceste regrete exhibate sunt sincere? Câți oameni care au dat ceva despre „eveniment” chiar s-au oprit 10 minute să se gândească la ce i s-a întâmplat? De ce nu au regretat, acum câteva luni, ieșirea din afaceri a celui care a schimbat lumea?

Pentru că, de fapt, mesajele despre asta vorbesc: despre dispariția profesionistului, nu a omului. Păi profesionistul a dispărut acum câteva luni când chiar el a scris că e incapabil să mai muncească. Nu atunci era timpul pentru aceste regrete?

Când dau sfaturi despre cum să te comporți în crearea de conținut online tot ei vorbesc despre importanța conținutului original. Ce conținut cu moț au adus în materialele despre dispariția omului? Ce beneficiu a avut cititorul din respectivul material?

Dacă tabloidele ar avea un cap editorial care să fie și conectat la ce se întâmplă în online ar putea, acum, să se răzbune pe toate șuturile pe care și le-au luat de-a lungul timpului. Cu ce ne-am confruntat? Cu un joc de indexare bună la google pentru marii formatori; adică avem o puternică latură „etică” a materialelor emoționale. Și, lângă ei, a apărut o alăturare la turmă din partea mulților me-too.

Înțeleg că uneori simți nevoia să povestești experiența ta cu omul care face subiectul; dar ei n-au avut-o. Au scris din experiența lor cu produsele comerciale ale omului… Iar aici apare întrebarea mai grea, mai de caracter: câți dintre ei nu i-au urat să moară în ocazii trecute, când produsele nu le-au plăcut?

Orice dispariție umană e tristă. Dar este și o experiență personală – a omului, dacă a apucat să se pregătească, și a celor din jurul său, după terminarea socotelilor celui în cauză. În cazurile persoanelor publice mai sunt cei direct afectați care au ce să regrete. Restul sunt corul babelor plângătoare care vin să bocească și ele pentru un pahar de plastic cu colivă.

Așa mi s-a arătat internetul în săptămâna care se încheie: un număr mic de oameni care au avut ce să țină minte, un cor de bocitoare care au reciclat ziceri din popor.

Nu las deoparte nici o întrebare la care nu voi afla niciodată răspuns: câte din materialele pline de regret or fi fost scrise acum câteva luni, când omul a zis „pa” activității profesionale, sau săptămâni, când a apărut poza sa cadaverică? Creatori de conținut robotizați…

Tags: casnice, online, revolt, social media, thinking